Despre capra vecinului

Să moară capra vecinului… dar de ce?

Să moară pentru că a noastră nu e ok. E mai mare satisfacția atunci când moare și a vecinului decât atunci când o tratăm pe a noastră și trăiesc amândouă. Nu-i așa?

Românul trăiește o continuă dramă și tot timpul are legătură cu ceilalți, nu cu el. Drama că altul ar putea fi mai bine decât el. Drama că ar putea ca într-o zi altul să aibă dreptate și atunci problema e discutată în consiliul de prieteni de vorbă (a nu se citi în nici un caz bârfă) la un pahar până ce vor fi destui care să îi dea dreptate; problemă rezolvată!

Românul nu se va întoarce spre el să se întrebe cu ce ar fi putut greși decât când poate e prea târziu. Dacă o va face! El va găsi vinovatul în celălalt și va merge mai departe, repetând probabil aceeași greșeală. Nici măcar când va constata că i se întâmplă același lucru în mod repetat, la momente și cu persoane diferite, va da vina pe karma, energiile universului, horoscop, noroc, nenoroc, blesteme, deochi, vecina de la 2. Va rezolva și problema asta mergând la vrăjitoare, la preot să deschidă cartea, cu consiliul prietenilor/prietenelor și de fiecare dată va merge mai departe. Bineînțeles că în oricare din cazurile enumerate mai sus cantitatea de alcool este un catalizator obligatoriu și necesar.

Până și când merge la terapeut, românul îl va alege pe cel care îi va arăta că vina e la celălalt: are pe alta/altul, are o obsesie, nu mai băga în seamă etc.

În mod sigur nu e bun terapeutul care îți spune să lucrezi cu tine, să cauți emoțiile care te fac să te superi din orice, să îți dai seama când ai fost prima oară într-o anume situație neplăcută și să lucrezi cu tine din trecut pentru a corecta prezentul și a te bucura mai bine de viitor.

Nu e bun pentru că ai putea deveni un om care să fie mai puternic, care să nu mai aibă nevoie de consiliul prietenilor și de alcool pentru a decide ce e bun și ce e rău. E foarte posibil să nu te mai afecteze părerea altora așa cum se întâmpla înainte. Ai putea chiar să nu mai ai nevoie să îți limpezești gândurile, pentru că îți revii din ce în ce mai repede din orice ar putea fi un factor perturbator. E posibil să devii calm și să îți poți expune părerile tale fără a-ți fi rușine și fără a căuta aprobarea celor din jur. Ai putea chiar să îți dai seama de unul singur cine contează și cine nu.

Și totuși nu ai mai fi român dacă ai face asta. Viața ar fi plictisitoare dacă teatrul ar fi la teatru, drama la TV (nu îndrăznesc să pomenesc de cărți) sau discutatul despre alții doar de față cu ei…

BOO!