M-a lovit brusc și pe neașteptate curiozitatea să aflu mai multe despre greve și aspectul lor. După puțin research, am decis să împărtășesc noile mele cunoștințe.
Când a avut loc prima grevă din lume?
Cu toate că mă așteptam să fi fost cu mult mai târziu, am fost surprins să aflu că prima grevă, înregistrată oficial, a avut loc în Egipt la data de 14 noiembrie 1152 î.H., pe vremea faraonului Ramses al III-lea. Constructorii de la Royal Necropolis (Deir el-Medina) au oprit lucrul pentru că nu au fost plătiți. Nu am găsit nimic despre rezultat.
Prima grevă la americani
Prima grevă la americani a avut loc în colonia Virginia (Jamestown) în anul 1619. A fost făcută de polonezi pentru că nu au fost lăsați să voteze (cică doar dacă erai urmaș de englez aveai voie). Din cauza impactului economic, conducerea companiei a făcut presiuni și toți muncitorii au obținut drepturi depline de vot.
Primele mișcări în Europa
Au început relativ târziu. După valul de revoluții eșuate din 1848, în 1850 au apărut primele organizații ale muncitorilor, la britanici. În general minerii și muncitorii din fabrici făceau greve mici. După recesiunea din 1870, când nesiguranța devenea din ce în ce mai mare, au început să apară mai în toată Europa tot felul de organizații. În 1890 erau mai peste tot în vestul Europei. Rata grevelor a crescut din ce în ce mai mult, numai în 1892 în Franța fiind înregistrate 261 de greve, împotriva a 500 de firme.
Primele greve din România
Cea mai importantă este greva tipografilor din București: 13 decembrie 1918. Muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și „Minerva” au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață. Aproximativ 600 de muncitori s-au îndreptat spre Teatrul Național. Când au ajuns acolo, au fost așteptați de un regiment de armată, poliție și jandarmerie. Ministrul Ion I.C. Brătianu a aprobat intervenția împotriva manifestanților. Au fost 16 morți și zeci de răniți. Personalități ale vremii, cum ar fi Ion Slavici, Nicolae Tonitza sau Gala Galaction, au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți. În urma unui proces au fost condamnați la închisoare doar agitatorii comuniști, ceilalți arestați fiind eliberați.
Prima grevă generală din România
S-a petrecut la 20 octombrie 1920. Au participat 400.000 de oameni la așa numita „greva generală a proletariatului din România”. A cuprins toate ramurile industriei și a durat până la 28 octombrie. A fost declanșată de refuzul de a rezolva diverse cerințe ale muncitorilor de către Consiliul General al Partidului Socialist al României. Principalele erau recunoașterea sindicatelor muncitorești și eliminarea cenzurii. Ca rezultat, este înființat Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, având ca ministru pe Grigore Trancu. După un an apare și „legea Trancu”, care legalizează sindicatele și defineste sindicatul ca „o asociatie ce grupeaza minim 10 persoane ce apartin aceleiasi profesii, unei profesii similare sau conexe si care are scopul de a studia si organiza apararea intereselor profesionale fara a urmari distributia de beneficii”.
Prima grevă a femeilor și ziua de 8 martie
În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York, cerând un program mai scurt de lucru și drept de vot. În 1917, femeile din Rusia au declanșat o grevă pentru „pâine și pace”, care a fost un prim pas pentru revoluția bolșevică, țarul fiind nevoit să abdice doar 4 zile mai târziu. Greva a început la 23 februarie după calendarul iulian, adică 8 martie după cel gregorian. 1975 a fost declarat de către ONU ca fiind „anul internațional al femeii”, moment din care din ce în ce mai multe guverne au adoptat 8 martie ca fiind ziua femeii.
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.