Loc de bună ziua

Ai auzit vreodată pe careva să lase „loc de bună ziua”? Probabil că ai făcut-o și tu. Te-ai întrebat cum de ai ajuns acolo sau de ce? Sau dacă e bine?

Unde e de fapt locul ăsta? Îți spun eu: nu e nicăieri! E un loc imaginar, nu există; e doar în mintea ta!

Și totuși de ce îți lași în minte locul ăsta? Pentru că nu vrei să spui totul? Pentru că nu vrei să faci ce crezi că ar trebui? Sau poate că nu crezi că folosești chestia asta drept scuză. Hmmm… poate că pur și simplu ți-e mai teamă de supărarea celuilalt mai mult decât te gândești la a ta; sau la a altcuiva. Sau poate că îți scuzi o acțiune sau lipsa unei acțiuni, crezând că totul s-a rezolvat cu un simplu „las loc de bună ziua”. Mai e și varianta în care lași acel loc pentru că îl poți folosi pentru a ține ascunse anumite lucruri, care altfel ar ieși la suprafață.

Dă-mi voie să îți spun ceva: nimănui nu îi pasă de locul tău de bună ziua. Cui ai avea ceva de spus pentru că te-a supărat, te va supăra și a doua, a treia, chiar și a cincea oară (pe testate), chiar dacă nu i-ai spus ceva ce ar fi dus la supărare, scuzându-te în fața ta (sau a altuia) cu acel loc imaginar.

În concluzie locul de bună ziua nu există. E doar o scuză, în fața ta sau a altcuiva. E o scuză, de obicei pentru inacțiune. E o scuză venită din cauza unei frici: nu vrei ca celălalt să se supere, nu vrei ca celălalt să spună lucruri care nu trebuiesc spuse (tot din supărare).

Locul de bună ziua e doar o amânare. E doar ceva care nu aduce decât frustrări. Ție și celor în fața cărora te scuzi cu el.

Cred că e mai bun locul de dat cu capul.