„Ia puțin din licoarea asta”, îi spuse vrăjitoarea regelui. Și el o gustă. A fost bună, așa că a mai luat o gură. Și a fost și puțin fericit. Nu știa ce consuma, dar îi plăcea. Era o combinație. O combinație de melancolie cu dragoste și fericire. O combinație care nu te poate face să te simți altfel decât bine. Așa că se bucură. Și mai luă.
A doua zi s-a trezit într-o cu totul altă lume. Prințesa lui, pe care nici nu o știa înainte, era acolo. Cele mai alese bucate, terasa de la dormitor mai mare decât un apartament normal. În formă de semicerc, acoperită cu marmură albă și o balustradă făcută din piatră cu ghips, cu mici coloane. Totul alb. O vizualizez, aș putea-o desena dacă aș avea talent. Pe alocuri pornește câte o coloană mai mare care formează un total de 8-12 coloane care susțin un acoperiș. Înălțimea e destul de mare, încât de multe ori poți avea senzația că nici nu e deasupra.
Totodată, vinul alb din seara asta nu e la fel de tare ca cel din serile trecute. Neavând nici de data asta cu cine să îl împart, a trebuit (iarăși) să termin toată sticla. Și nu m-am amețit la fel. A treia sticlă nu mai e. Ce bine!
Când regele ieșea pe terasă era ca în povești (asta e o poveste proastă, oricum): multă verdeață, păsări care cântă. Voie bună și muzică. Muzica naturii (zumzetul gâzelor, foșnetul frunzelor, chicotelile slujitorilor/copiilor). Își putea vedea de acolo prințesa plimbându-se, plină de veselie. Și făcea orice să rămână cu acel zâmbet.
La un moment dat, regele intră în camera prințesei, pe care o transformase între timp în regina lui, ca să o caute. Ea nu era acolo, dar a găsit o oglindă mare, pe care nu o mai văzuse până atunci. În loc să se vadă pe el în oglindă, a văzut niște imagini cât se poate de reale cu regina și grădinarul. Întrebată fiind despre situație, regina a spus clar că nu are o asemenea oglindă și sigur că nu e nimic cu grădinarul. Regele s-a gândit că poate că a avut un vis cu oglinda din „Albă ca Zăpada” și a continuat să își trăiască visul. Într-o noapte a avut un coșmar și, ca să nu trezească pe nimeni, a început să se plimbe prin palat. Mergând pe holuri a auzit niște chicoteli de după o ușă. A tras cu urechea și a auzit cum doi servitori vorbeau despre regină și grădinarul curții, despre cum își făceau semne și se invitau la ceaiuri. Și de această dată regina a spus că nu există nici un fel de semn. Doar s-a nimerit să fie pe afară de câteva ori când grădinarul își servea ceaiul. Regele, având încredere totală în aleasa inimii, a crezut.
După ceva timp a izbucnit un scandal la curte. Îi viza pe grădinar și pe o altă servitoare, o relație total interzisă la curte, mai ales că servitoarea era soția fierarului de la curtea vecină. Investigând ce s-a întâmplat, au ajuns iarăși la urechile regelui vorbe despre ceaiurile reginei în același timp cu ale grădinarului. De data asta cu detalii concrete și dovezi incontestabile. Din nou, regina a negat totul.
Fiecare zi era din ce în ce mai apăsătoare pentru rege. Aproape zilnic regina îi dădea garanții că nu e cum știe el, cu toate că dovezile lui erau incontestabile, și îi povestea despre cât de mult îl iubește. Fiecare zi era una care îl făcea să se adâncească din ce în ce mai tare în tristețe. Nu mai avea chef să vadă oameni, nu mai avea chef de viață. Avea un regat întreg la picioare, știa că își poate avea regina poate pentru tot restul vieții, dar încrederea în ea i se diminua de la o zi la alta din ce în ce mai tare. Simțea că nu poate continua fără sinceritate, nu voia o continuare în care că își pună zilnic aceeași întrebare.
Acum erau doi regi: regele care își amintea surâsul reginei când o privea de pe terasă și ar fi făcut orice să nu îi dispară și regele care nu avea în suflet decât tristețe, amărăciune, dezamăgire și care se simțea trădat, știind că e mințit. Și peste mai era și regele real, care trebuia să îi împace pe cei doi și care nu avea nici o idee care din cei doi va domina. În cele din urmă regele și-a lăsat regina să decidă dacă dorește să fie sinceră, pentru a putea avea un punct de la care să caute o soluție, sau dacă va fi izgonită din regat. Regina a continuat să nege și asta îl făcea pe rege să se otrăvească și mai tare, din cauza dovezilor incontestabile. Simte cum regina încearcă să își facă loc spre el, cu diverse alte motive, fără a reaminti câtuși de puțin subiectul grădinarului. Totuși, regele numai la asta se gândește și nu se simte altfel decât mințit, manipulat, folosit și neînțeles.
Acum regele se simte ca Luceafărul, „nemuritor și rece”. Simte cum distanța crește de la o zi la alta și speră să nu îl ducă în starea de a face ceva regretabil, mai ales că se simte pe acel drum.
Oare a fost bună acea licoare?
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
