Sindromul copilului alintat

Căutând cu totul altceva, am dat de referatul ăsta și l-am găsit foarte interesant; din păcate și foarte scurt. Voi reda doar câteva paragrafe și las la sfârșit linkul cu sursa, pentru cine dorește să citească mai departe.

Ipoteza

Sa pornim acest referat de la urmatorul exemplu:
Deseori, Mihai are dorinte care depasesc limitele impuse de parintii lui. Pentru ca i se refuza asemenea dorinte, Mihai se manifesta violent, prin adevarate accese de furie. Atunci, parintii cedeaza si ii dau ceea ce si-a dorit. Strategia lor are insa o urmare neplacuta: data viitoare, copilul lor va sti ce trebuie sa faca pentru a obtine ce isi doreste. Se formeaza un cerc vicios, in care Mihai are controlul.

La grădiniță

Copilul alintat la gradinita.
Povestea lui Mihai continua si la gradinita: este capricios, fie in relatie cu ceilalti copii, fie fata de ceea ce ii cere educatoarea. Trece cu usurinta de la tandrete sufocanta pentru partenerul de joc la brutalitate. Isi impune preferintele in mod tiranic. Se opune incercarilor de a fi incadrat in grup si refuza sa urmeze indicatiile educatoarei. Colegii sai nu inteleg trecerile sale bruste de la generozitate si buna dispozitie la antipatie si respingere generala. In unele cazuri, cand nu obtine ceea ce vrea, Mihai isi exprima furia aruncand lucruri, tipand, lovind.

Ce spun specialiștii?

Ce spun specialistii despre un copil ca Mihai ? In spatele agresivitatii lui se ascunde de fapt nesiguranta afectiva.

Ce spun eu?

Eu spun că e foarte importantă vârsta lui Mihai.

Dacă e mai mic, se poate lucra relativ ușor. E clar o testare a limitelor. E și un test de răbdare pentru părinți/educatori. Poți sta și ore întregi de vorbă cu el, până înțelege un aspect. Unii preferă pedepsele; eu personal nu sunt de acord, ba chiar sunt convins că frica nu e o soluție bună.

Dacă e mai mare, te poate lucra el relativ ușor. Îți poate da de înțeles că totul e rezolvat, ajungând ca tu să fii cel condiționat. În general pentru a obține ceva. De obicei revine cu comportamentul asupra căruia ați căzut de acord că nu e ok atunci când te aștepți cel mai puțin.

Ceea ce se mai numește și „sindromul prințișorului” poate fi „tratat”. În primul rând, părintele trebuie să conștientizeze că este o problemă. În al doilea rând, coopilul trebuie făcut să înțeleagă că este o problemă. Totuși, părinții aleg de cele mai multe ori să uite de comportamentul copilului, atâta timp cât acesta îi poate cuceri și cu un zâmbet. Cu toate că e un drum anevoios care cere colaborare din ambele părți, nu e imposibil de parcurs.

Mult succes!

Sursa: https://www.academia.edu/36504236/Sindromul_copilului_alintat