Opposites attract

„Opposites attract” – Paula Abdul, 1988. MC Skat Kat și toată povestea aia cu pisica animată. Și toată lumea a luat-o de bună.

M-am gândit azi la asta pentru că am văzut un cuplu în parc. El purta blugi rupți și tricou de metal, ea era în costum business. Și m-am întrebat dacă o să țină. Nu că ar fi treaba mea, dar așa îmi place să fac – să speculez despre viețile altora. Vrăjeală, nu am văzut chiar asta, dar nu vreau să menționez ce am văzut.

Problema cu „opusele se atrag” e că sună bine. Teoria e simplă: tu ești X, ea e Y, împreună faceți Z și toată lumea e fericită. Introvertitul se împerechează cu extravertitul, ordonatul cu haoticul, aventurosul cu precautul. Și sigur mai puteți completa voi cu alte exemple. Puteți comenta, că oricum nu comentează mai nimeni la posturile mele. Și teoretic se completează.

Teoretic.

Am citit undeva că niște cercetători de la University of Colorado Boulder au luat milioane de cupluri din ultimul secol și au analizat peste 130 de caracteristici. Ghici ce au găsit? Pentru 82-89% din chestii, partenerii erau asemănători. Nu diferiți. Asemănători. Adică aveau multe chestii comune.

„No compelling evidence that opposites attract” – ăsta e citatul exact. Adică nicio dovadă convingătoare. Zero. Nada. Nimic.

Și nu e doar un studiu izolat. Matthew Montoya și Robert Horton au făcut în 2012 o meta-analiză pe 240 de studii din anii ’50 încoace. Același rezultat: similaritatea atrage, nu diferența.

Dar ne place să credem altfel, nu? În 1955, un tip pe nume Robert Francis Winch a venit cu „teoria nevoilor complementare” și toată lumea a sărit pe ea. A ajuns în filme, în cărți, în cultura pop. Și acum toată lumea crede că trebuie să își găsească „opusul” ca să fie fericiți.

Există, totuși, o explicație de ce mitul ăsta funcționează la început. Creierul nostru adoră noutatea. Când începe o relație cu cineva foarte diferit, e ca și cum ai lua cocaină (serios, aceleași zone din creier se activează). E rush. E intens. E pasional.

Problema e că nu ține. După ce trece high-ul inițial și trebuie să construiești o viață împreună, diferențele devin epuizante. Ea vrea copii, tu nu. El e religios, tu nu. Ea votează într-un fel, tu în altul. Și nu mai e romantic, e obositor.

Am văzut câteva cupluri de genul ăsta. Durează doi-trei ani, maxim. E spectaculos cât durează; e cu ieșiri intense, certuri intense, împăcări intense. Dar când vine vorba de decizii mari, gen unde să locuim, cum cheltuim banii, cum creștem copiii… se prăbușește totul.

Fluturașii sunt la modă, ce pot eu spune mai mult?

Pe de altă parte, cuplurile care durează… da, au diferențe. Unul e mai vorbăreț, altul mai tăcut. Unul e persoană de dimineață, altul de noapte. Dar când te uiți mai atent, valorile lor fundamentale sunt aliniate. Vor același lucru din viață. Au aceeași etică. Se înțeleg fără să vorbească prea mult. Dar atunci când vorbesc sunt la unison. Mie personal îmi place să vorbesc. Îmi place să se și vorbească cu mine. Îmi place și să se ajungă la un consens fără să se impună nimeni.

Mi-e sete. Am băut mai mult de un litru de apă doar în ultima oră…

Un tip care a fondat eHarmony spunea: „Similaritățile sunt ca banii în bancă. Diferențele sunt ca datoriile. E ok să ai câteva diferențe, atâta timp cât ai mult capital în cont.” Și după ce a consiliat multe cupluri în dificultate, a tras concluzia: „opusele se atrag, dar apoi se atacă”. Chestia cu „happy wife, happy life” merge doar când vrei să te dai mare. Sau când trebuie să schimbi un produs la magazin și spui „am cumpărat altceva decât mi-a spus”. Amândoi trebuie să fie „happy”.

Nu zic că trebuie să fii cu clona ta (dacă totuși o găsești, felicitări!). Dar diferența între a fi „puțin diferiți” și „complet opuși” e imensă. Unul poate fi mai optimist și celălalt mai îngrijorat, și funcționează. Dar când unul vrea să trăiască în oraș și celălalt la țară, unul vrea familie mare și celălalt vrea să călătorească, unul e manelist și celălalt rocker… acolo devine greu.

John Gottman (cercetător în relații) spune că 69% din problemele dintr-o căsătorie nu se rezolvă niciodată. Dar în căsniciile bune, asta nu contează atât de mult. Pentru că problemele alea nu sunt deal-breakers. Sunt chestii cu care poți trăi.

Mai sunt 2-3 posturi publicate în ultima săptămână, scrise cu tema făcută (studii, chestii). Le poți citi și pe alea.

Așa că, da, Paula Abdul avea dreptate că opusele se atrag. Dar nu ne-a spus toată povestea. Nu ne-a spus că atracția asta arde tare și se stinge repede dacă n-ai pe ce s-o construiești.

Și MC Skat Kat era o pisică animată, deci nu știu cât de mult ar trebui să ne bazăm pe relația lor ca model.

Nu uitați: doar la magneți e valabilă chestia asta cu atracția chestiilor opuse. Acum am demontat și chestia cu „mă atragi ca un magnet”, pffff…

Va urma…