Eram profesor la facut ironii. Am vazut aseara, intr-un nume context, ca inca ma pricep. Dar nu mi-am recunoscut acel ras, parca nu mai era al meu, l-am simtit ca otravindu-ma. Cu toate ca radeam cu gura pana la urechi, sentimentul nu a fost deloc placut, cum era pe vremuri. Ce sa inteleg din asta, ca e bine ca am renuntat la a mai ironiza oameni si chestii?
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
