Trenul de piatră s-a dărâmat…

Am reușit să merg cu trenul în România, după mulți mulți ani.

Încă îmi amintesc despre ultimul drum mai lung pe care l-am făcut, în 2009. Trebuia să iau avionul de la București și am preferat să nu mă complic cu mașina, mai ales că era destul de rece afară și aveam de mers noaptea. A fost o noapte în care m-am ținut de rucsac pentru a nu digera. O noapte în care nu îndrăzneam să mă mișc nici măcar 1cm, pentru a nu mi se face mai frig. Mi-am spus în momentul ăla că nu mai urc în tren.

Și totuși, uite că ieri am mers din nou cu trenul. Puțin peste 9 ore, dus-întors.

În primul rând am fost surprins să observ că există aer condiționat. Fcunțional. Pornit inclusiv la drumul dus, când încă erau 12-14 grade afară. Toaletele funționează. La drumul dus, încă era toaletă ca pe vremea copilăriei mele: o gaură dată în dușumea și un vas de toaletă pus peste ea. Ba chiar era scris să nu arunci obiecte în vas. Probabil că au vrut să spună să nu arunci pe liniile de tren. Mi-am amintit că pe vremuri scria și că e interzis să îți faci vreo nevoie în timpul staționării. Sistemul antifurt al colacului a fost piesa cea mai tare: 2 holșuruburi.

La drumul întors am fost plăcut surprins de faptul că în vagon era o temperatură foarte bine potrivită, în condițiile în care afară erau deja 30 de grade. Vagonul frumos aranjat, camere de supraveghere și tot așa. Toaleta sistem nou, săpunul nu lipsea; doar hârtia, mai ales că era afișat să nu folosești decât hârtia lor care se descompune în apă, pentru a nu se strica vasul de toaletă.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că încă se mai poate vorbi cu oamenii, ca de la străin la străin. La un moment dat am pus în rucsac și cartea pe care o luasem cu mine. Indiferent de griji și probleme, era tot timpul câte cineva care avea ceva de povestit sau era dornic să se angajeze în vreo discuție, fără a se plânge de guvern, de Băsescu sau de bani. Până și controlorul mi-a dat bilet normal, întrucât la casa de bilete nu mai erau nici măcar fără loc, cu toate că în tren erau locuri libere. Într-adevăr, doamna de la casierie mi-a spus să spun că nu era nimeni acolo și că regulamentul spune că trebuie să îmi dea bilet la preț normal.

Cam atât despre experiența mea cu trenul.