Tot am scris ceva posturi despre minciună și despre cât de toxică e.
O polemică de pe un grup de whatsapp de zilele trecute m-a făcut să îmi dau seama că am omis să vorbesc despre adevăr, despre tot adevărul și despre importanța lui.
Îți vine să crezi sau nu, dar adevărul este unul din puținele lucruri care nu poate fi cumpărat. Mă refer la adevărul-adevărat și complet. În condițiile în care aproape totul poate fi cumpărat, cum ar fi sănătatea, educația, un trai mai bun, adevărul este ceva ce pur și simplu există. Îl spui pe de-a-ntregul sau nu e adevăr. Până și relațiile și dragostea pot fi cumpărate, adevărul-adevărat nu.
Statistic, sub 10% din oameni spun adevărul complet. Când o faci, viața ta devine deodată mult mai simplă. Oricine se află sub aceea linie invizibilă, completează partea nespusă din adevăr cu scuze și motive. Scuze și motive care ascund adevărul-adevărat și care ne pun pe un drum ce ne ascunde în primul rând de noi înșine. A accepta și a spune tot adevărul e un pas spre propria evoluție, inclusiv spre aproprie liniște și face mult mai ușor tot procesul de a accepta eventualele schimbări și consecințe.
Alt aspect care face ca adevărul (complet, bineînțeles) să fie atât de important este că aproape tot timpul iese la iveală, oricât de bine l-ai ascunde. Cu cât mai târziu se află, cu atât mai mult te poate afecta și consecințele sunt pe măsură.
Adevărul este prin simpla existență o armă foarte puternică. El protejează relațiile (indiferent de felul lor) și le face mult mai puternice în fața a orice necaz și tentație. Îți poți exprima sentimentele și ceea ce faci fără rețineri și fără a te simți judecat și îi faci și pe ceilalți să creadă în tine și în puterea ta de a fi lângă ei, mai ales când vremurile nu sunt cele mai bune.
Când ești cinstit în viață, încurajezi lumea să caute compania ta, sfaturile tale și le câștigi încrederea fără eforturi. Oamenii se simt în siguranță să îți împărtășească aproape orice și nu au rezerve în ceea ce te privește.
Biblia spune că Dumnezeu este adevărul și că nu ar trebui să căutăm decât adevărul. Isus este menționat ca fiind chiar adevărul și de aceea nu ar trebui să căutăm altceva. Adevărul este lumina în sine și este calea pe care trebuie să meargă orice, inclusiv dragostea (Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr – Corinteni 13:4-6). Adevărul este de fapt lumina și mântuirea.
Când ascunzi adevărul complet, mai ales dacă o faci cu bună știință, începi să stingi câte o lumină. Începi să îți stingi ție câte o lumină. Sufletul tău devine din ce în ce mai întunecat și asta e ceea ce oferi mai departe. Doar din lumină pot ieși sentimente bune, dragoste și înțelegere.
Dacă am vreo concluzie/morală? Nu știu. Fii corect cu tine și spune doar adevărul și doar pe de-a-ntregul! Încurajează-i și pe ceilalți! Ajută-i pe cei ce se lasă. Nu îi judeca pe cei ce persistă în minciună, chiar dacă sunt apropiați și asta te întristează.
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.