Am aflat recent că omul este în sinea lui un consumator de frumos. Mi s-a părut ceva foarte interesant să auzi. Am realizat că într-adevăr așa e și nu numai. Frumosul e chiar ceea ce ne ține „în picioare”. Fără el nu am ști cum e un zâmbet, nu am mai avea motiv să ne ridicăm dimineața din pat. Fără frumos nu ar mai trebui să alegem între două lucruri, nu ar mai trebui să depundem eforturi când facem ceva, pur și simplu pentru că nu există frumos. Nu am mai ști nici ce muzică de place… ori dacă fundul e mai important decât sânii sau invers. „Oferta” e nelimitată!
Dacă omul nu doar că e consumator de frumos, dar și depinde de el pentru a nu deveni o legumă nepăsătoare, ce se întâmlă când balanța înclină foarte mult spre lucruri unde nu există frumosul? Sau unde a existat odată și cum nu mai este? Se scufundă în nepăsare? Caută frumosul în alte locuri? Și-l imaginează pentru a supraviețui?
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
intrebarea cheie este de ce nu mai exista frumos…daca a fost acolo, ce a dus la disparitia lui?….de ce sa-l stricam si sa-l cautam in alta parte?…pentru ca?……