Mă plimb

Sunt pe val. Pe deal. Într-un nor. Mă plimb de ici-colo și admir peisajele. Sunt parte din nor. Mai adie vântul și mă plimbă. Am văzut de toate: munți, mări, oceane, câmpii, păduri, iarbă, flori, copaci. Am văzut și oameni. Unii leneveau, alții munceau. Unii se certau, alții se împăcau. Am văzut și oameni care pur și simplu erau inexplicabil de triști; alții la fel de inexplicabil de fericiți.

Nu înțeleg totul, dar e bine să fiu parte din norul ăla care e câteodată mai mare, câteodată mai mic. Chiar mă întreb de unde apar ceilalți. Sau unde dispar unii. Posibil să fie un joc și să se ascundă de mine, dar nici de asta nu m-am prins.

Începe să bată vântul mai tare, suntem deasupra unei păduri. Se adună mai mulți nori, unii mai albi, alții mai negri. Cred că e un fel de întâlnire despre care nu mi s-a spus nimic. Unii se ceartă; văd că se reped unul la altul și se lasă cu bubuituri și tot aruncă cu niște lumini. Nu prea îmi place asta, mai ales că s-a și întunecat și parcă peisajele de jos nu mai sunt la fel de frumoase.

Suntem înconjurați de nori, unii chiar foarte negri. Deja nu se mai vede nici un peisaj, pentru că și sub norul în care sunt eu este unul mai negru. Se face destul de frig și ne-am mai apropiat. Puțin se înnegrește și norul nostru.

Cred că norul vecin s-a supărat pe noi. Nu știu de ce. Vine în viteză. Oare vrea să ne certăm sau pur și simplu e împins de vântul care e din ce în ce mai puternic? Ne ciocnim. Ne-am ciocnit. Aruncăm cu toții spre pământ o lumină puternică; hai să o numim fulger. Ne-am adunat cu toții și am descărcat tot ce aveam în noi și am aruncat fulgerul în jos. Nu era vorba de nici o ceartă, cum mi se păruse inițial. Acum înțeleg și cu bubuiturile de mai devreme ce era. După ce am aruncat cu fulgerul, am urlat de bucurie cu toții și probabil că în jur așa s-a auzit. De ce am făcut asta? Pentru că așa ne-a tunat. Bun, putem atunci să spunem că bubuitura a fost un tunet.

Văd că unii oameni sunt speriați de noi, mai ales după ce dăm cu fulgere și tunete. Nu pot spune dacă e bine sau rău ce facem. Văd și oameni care se bucură, posibil să le aducem vreun folos. Sau poate că ne văd și ei de jos și le place. Posibil ca norul să fie frumos. Poate că și fulgerul sau tunetul.

Cad. Cad în gol. Mă simt greu și prind viteză din ce în ce mai mare. Acum înțeleg cum au dispărut unii din norul în care eram. Cad și mai departe și nu înțeleg ce se întâmplă. Mi-e frică puțin. Nu mai plutesc și sunt rotund. Mă uit în jur și nu sunt singurul. Cu toții dansează; învăț și eu, e frumos dansul. Nu știu ce se va întâmpla când vom ajunge jos, dar acum dansez și mă bucur.

Sunt un strop de ploaie.

Cad pe o frunză de copac. Încă trăiesc. Ce bine că nu am căzut pe pământ, m-aș fi putut strivi. Cred. Oh, frunza se mișcă și mă tot scurg spre marginea ei. Încerc să mă țin de ceva, să nu cad pe pământ. Nu reușesc și cad mai departe pe altă frunză. Tot e bine și asta. Cad și de aici. Cad de mai multe ori pe câte o frunză și până la urmă tot pe pământ ajung. Bine că nu m-am izbit din prima.

Cred că aici e sfârșitul, indiferent ce o fi asta. Există oare viață după ploaie?

Încep să mă afund în pământ, de parcă trece prin mine. Am o senzație ciudată. Ne întâlnim mai mulți; pe unii i-am cunoscut în nor, pe alții nu. Ne adunăm, să ne putem apăra, dacă avem de ce. Totul e negru în jur, probabil că așa se termină. Mi-e frică, fac pe mine.

Cred că am udat pământul.

Vedem ceva care nu pare a fi pământ și hotărâm să mergem să vedem ce e acolo. Pare a fi un refugiu. Mai bine mergem acolo, decât să ne tot afundăm în pământ. Ne-am apropiat destul de mult și ceva ciudat se întâmplă. Suntem trași cu toții înăuntru și nu mai putem face nimic să nu. Mai bine să ne prindă cineva decât să ne înghită pământul.

Sunt înăuntru. M-am speriat degeaba, frica nu m-a ajutat cu nimic. Cică am ajuns într-un copac. Acum sunt într-o cameră unde sunt hrănit. Primesc hormoni, minerale și alte substanțe nutritive. Mă simt bine. Cred că asta e vacanță.

Sunt sevă.

Sunt mulțumit și mă plimb prin copac. E un fel de coridor care se cheamă alburn. Și eu, cât și noii mei colegi, hrănim copacul; suntem recunoscători pentru noua viață. Unii se grăbesc și se îngesuie. Atunci ceva se sparge și cad din copac. Se pare că graba nu i-a ajutat cu nimic. Păcat, e frumos aici și sentimentul e plăcut, mai ales că vezi cum tot copacul prinde viață.

Frunzele cresc de un verde cum nici din nor nu îl vedeam. Coaja de pe crengi pare că se înnoiește. Parcă totul se înveselește. Fac dreapta și intru într-o creangă. Văd chestii pe care de sus nu le vedeam, din cauza pădurii. Văd animelele cum aleargă prin pădure. Văd oamenii cum culeg crengile căzute din copac, pentru a lăsa loc unora noi. Pe ramură se așează ceva cu 2 picioare și începe să cânte și să danseze. Întreb copacul ce e asta. “Bucură-te”, mi-a spus. “E o pasăre. Vine să ne încânte cu trilul ei și să ne curețe. Mi-a lipsit peste iarnă. Doar bucură-te, data viitoare e posibil să nu ajungi într-un copac.”.

O frunză mă cheamă la ea și mă duc. Mi-a plăcut tot ce am văzut și sunt gata pentru ceva nou. Intru în frunză și găsesc cu totul altceva decât mă așteptam. E o întreagă uzină acolo. Întreb ce e asta, că mă așteptam să fie un fel de pajiște, fiind verde. “Aici producem aerul curat. Îl curățăm de tot ce lasă omul în urmă și dăm înapoi aer pe care îl pot respira. Dăruim viață.”, îmi explică frunza.

Se face cald. A venit soarele. Nu l-am mai simțit atât de bine de când eram în nor. Încălzește toată frunza, se simte foarte plăcut căldura. Parcă e puțin fierbinte totuși. Simt că mă ia cu amețeală. Să-mi mai fie frică și acum de ce se poate întâmpla? Până acum toate schimbările majore au fost de bine. Simt că mă dezintegrez. O și fac. Simt cum scad în greutate. Las totul în frunză, are mai mare nevoie de toate mineralele și substanțele nutritive primite de la copac. Încep să mă înalț. Văd toată pădurea de sus. Ușor-ușor, animalele dispar; trilul păsărilor nu se mai aude.

Sunt abur.

Am ajuns deasupra a orice. Mă întâlnesc iarăși cu alții. Ne-am adunat. Suntem iarăși un nor. Ne povestim experiențele. Unii au fost în fire de iarbă, alții au hrănit animale. Au fost care au descoperit că este viață și sub apă. Chiar și sub piatră. Au fost și care s-au transformat în gheață. Așteptăm cu toții să vedem unde ne va purta vântul data viitoare.

Sunt abur. Sunt nor. Sunt apă. Sunt gheață.

Toată frica a fost degeaba. Sunt viață.