Postul? Sigur postul? Paște? Paști? Ce e aia?

Am fost invitat săptămâna trecută la o degustare de pește. Habar nu aveam că e ultima zi de dinainte de paștele catolic. Am aflat cu ocazia respectivă că nu e o întâlnire de afaceri, ci pur și simplu a fost un gest frumos.

Ne-am adunat undeva în jur de 10 oameni și înainte de a mânca cineva a vorbit despre post și ce înseamnă pentru fiecare. Fiecare a avut punctul lui de vedere, pertinent.

Am rămas plăcut impresionat (și nu numai eu, chiar s-a făcut liniște totală) de ce a spus unul: „pentru mine postul paștilor nu înseamnă neapărat ceva religios. În primul rând îmi amintește de mama. Îmi amintește mult prea puțin de motive religioase, cât de ce se întâmpla în perioada aia. Se făcea curat în casă, lucram cu toții la aceleași lucruri. Ne regăseam ca familie. Pentru mine acum nu înseamnă curățenia din casă, înseamnă ceea ce facem cu noi. E un moment în care trebuie să ne facem curat în suflet, un moment în care să ne regăsim. Un moment în care să ne punem ordine în viață”.

După cum am mai scris, am rămas impresionat. Plăcut, bineînțeles. Nu cred că fi auzit o definiție mai bună. De fapt cred că mai oricine are nevoie de o perioadă din asta în viață din când în când.

Fără să fi spus nimic, m-am simțit. Și probabil că nu doar eu. A fost un fel de lecție, cel puțin pentru mine. Simt o puternică dorință de a-mi pune ordine în viață și probabil că voi folosi acest paște ca pretext pentru a o face și deja am făcut primii pași. Dacă în ultimii 14-15 ani am trăit pentru fericirea altora (sincer, nici nu au observat asta) și acum e momentul să mă regăsesc și să mă împac cu mine (nu sunt în toate aspectele, încă). Voi profita de acest post pentru a petrece mai mult timp cu mine, pentru a-mi pune ordine în gânduri, pentru a scoate la suprafață chestii ascunse timp de ani de zile, chiar dacă e metoda dureroasă de a scăpa de ele. Partea tristă e că nu voi consuma nici alcool, deci voi simți totul din plin. Probabil că e mai bine așa. Sigur e mai bine așa.

Vă iubesc pe toți!