Vin alb

Seamănă cu „Colț alb”, dar de fapt e vin alb. O sticlă. De fapt încă nu, sunt la ultimul pahar din sticlă.

Sunt după (probabil) cea mai nasoală zi din viața mea, ziua în care mi s-au confirmat cele mai negre temeri. Oarecum mă așteptam, dar cert e că am avut nevoie de doză de 4 ori mai mare pt pastila de tensiune (de care nu mai aveam nevoie până acum o lună).

De fapt, dacă e să mă iau după vorba că tot răul e spre bine, nu e cea mai rea zi din viața mea. Aș putea să mă gândesc la ziua în care a dat mașina peste mine când coboram din tramvai. Sau la ziua în care sora mea a intrat în operație și nu știam dacă va mai ieși de acolo. Sau la ziua în care m-am înecat. Sau la ziua în care m-am gândit că e posibil să nu fiu un tată destul de bun…

De fapt ziua de azi a venit ca o zi de relaxare. După cum am spus în paragraful anterior, sunt convins că ce a fost nasol azi se va transforma în ceva bun mâine. Sau poimâine. Sau când i-o veni timpul. De fapt, sunt convins că totul se va transforma în ceva bun. Cel puțin pentru mine. Păcătoșii vor plăti pentru păcatele lor. Chiar, cum e cu spovedania? Păcatele îți pot fi iertate doar dacă le spui în fața preotului? Sau dacă le spui și celor afectați de ceea ce ai făcut? Dacă simți că merită, bineînțeles. Cică iertarea păcatelor îți dă voie să mergi mai departe. Acum mă întreb… dacă te duci la preot și Dumnezeu îți iartă păcatele… greșelile făcute față de alții… oare sunt ele iertate în totalitate? Sau trebuie să fii sincer și cu cel afectat? Eu cred că întâi trebuie să fii sincer cu cine poate fi afectat de ceea ce ai făcut, apoi urmează restul. Te spovedești de păcatul inițial, dar de fapt rămâne și suferința celuilalt, de care tot tu ești vinovat/ă. Cu asta cum rămâne?

Îmi imaginez o lume ideală. Una unde toți oamenii sunt sinceri unii cu alții. Una unde nu se spune „te iubesc” fără să o simți. Una unde nu stai în brațele cuiva și să te gândești la altul. Una în care plăcerea celuilalt să conteze măcar 50% din cât contează plăcerea ta. Una în care cine vine „cu toată inima” către tine vine cu toate cărțile pe masă. Una care nu există. Pe testate.

Nu știu de la ce am pornit. Dar cert e că ziua cu cea mai mare dezamăgire s-a terminat în ziua cu o sticlă de vin alb (italian, clar) terminată și cu o stare mult mai bună decât a început; ghici de ce.

Ca o concluzie, fără legătură cu ce am scris mai sus, mă bucur că m-am auzit cu Augustin și că aproape că am terminat sticla asta de vin.

Na, eu personal prefer să renunț și să nu am dreptate decât să continui și să mă întreb pe parcurs dacă x sau dacă y. De asta sinceritatea totală e mai importantă decât orice.

Nu știu ce să mai scriu, așa că închei aici.

Ca să nu uit: vă iubesc pe toți! Poate pentru că sunt un ipocrit și îmi place să iubesc.