Când ceva lipsește… și trenul întârzie, în principiu îl aștepți. Că te gândești că e trenul tău.
Și dacă îl aștepți, vine și îți dai seama că locul tău era deja dat? Te cerți cu cine stă deja acolo, lupți pentru el, aștepți eventual controlorul să facă dreptate?
Sau, și mai interesant, dacă nici măcar nu găsești locul tău? Ai urcat în tren și te trezești că locul tău nici nu există? Îl cauți, te agiți, eventual te duci la controlor. E posibil să se lase și cu o amendă, nu? Până la urmă cobori, că n-ai ce face. Dar mai mergi puțin, cu speranța că totuși locul tău e pe acolo pe undeva.
Mai e și ipoteza când nici măcar nu e trenul tău, dar ai fost convins că nu greșești și ai urcat în el. Bineînțeles, după ce l-ai așteptat, ai cumpărat biletul și toate cele. Poți să te așezi liniștit pe locul altcuiva, convins fiind că e al tău. Până ce apare. Sau până ce îți dai seama că trenul nu merge în direcția în care te așteptai. Ce faci atunci? Respiri adânc și cobori? Te adaptezi și mergi mai departe făcându-ți un rost nou, să se potrivească cu noua destinație?
Bineînțeles, postul ăsta nu are legătură cu trenurile.
Și totuși… ce lipsește?
Ah, mai e și varianta în care e trenul care trebuie, biletul e super valabil și totuși te duci acasă din cauza așteptării, chiar dacă destinația ar fi fost fix ce trebuia. Chestie de priorități.
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
