Maricel e un băiat liniștit de felul lui. Îi place să muncească, îi place să vină acasă. Îi place să aibă grijă de familie și de tot ce înseamnă asta.
Maricica e 100% dedicată familiei. Face mai multe pentru ca să fie totul bine decât face pentru ea. Ea e în general mulțumită de viața ei. La fel și Maricel.
Maricel are mult timp liber la serviciu. Citește știri, se uită pe diverse site-uri, pe shopuri de diverse gadgeturi; din când în când mai și cumpără câte ceva. Bineînțeles că stă și pe Facebook mult. Se mai uită pe timeline, la câte o celebritate, la câte un profil al unei persoane cu care are sau nu are treabă, dar e curios.
Că tot am amintit de Facebook, Maricel se uită la câteva zile și la profilul unei colege, Olivia. De plictiseală, din admirație, din alte motive; doar el le știe (poate că și ea).
Dintr-o întâmplare, Maricica a aflat de chestia cu Olivia. În primă fază nu a fost nici un fel de deranj, e o colegă. Asta până când a observat că se întâmplă de câteva luni, de minim 2 ori pe săptămână și numai de la serviciu. Chiar și în ziua în care a lucrat numai 4 ore. Știind că nu ar putea exista o explicație logică pentru asta, a preferat să tacă. Cu toate astea nu se putea opri din a se întreba care e faza, fiind clar mai mult decât o simplă curiozitate. Variantele sunt multe și le poate presupune oricine, Olivia nefiind o femeie urâtă.
Maricica s-a liniștit și aproape de tot, până în momentul în care Maricel a reluat serviciul (a avut un concediu mai lung) și se întreabă dacă au reînceput „vizionările”. (Later edit) Între timp a aflat că da, încă din prima săptămână.
Ce ar trebui să creadă Maricica? Că îi place de fața ei și de asta să se tot uite Maricel? Că e o psiune secretă, de care nu știe nici ea? Că Maricel e un mic stalker (altfel nu s-ar explica frecvența)? Că Olivia e o câtăreață celebră și el e un fan? Că e ceva mai mult?
Deocamdată nu crede nimic și îi e din ce în ce mai greu să își ascundă răceala și dezamăgirea. Are totuși puterea să își facă în fiecare zi curajul de a nu-și pierde de tot încrederea.
În concluzie: who the f*ck is Alice? Cert e că Maricica fierbe în continuare…
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.