Cine mi-a furat bastonul?

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte, a fost foarte fericit, iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.

Într-o dimineață, când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor:
„Astăzi o sa facem un desen.”
„Grozav”, s-a gândit băiețelul, căci îi placea mult să deseneze.

Știa sa deseneze o multime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenuri si vapoare. Și si-a scos cutia cu creioane colorate și a început să deseneze.

Dar profesoara a spus: „Asteptați! Nu începeți încă!”
Și a așteptat până i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți.

„Acum o să desenăm flori”, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase. Și le-a colorat în roșu, portocaliu și albastru.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Asteptati ! Vă voi arăta eu cum să colorați.”
Și a desenat o floare roșie cu tulpină verde.
„Acum puteți incepe”, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea lui. A lui era mai frumoasă decât a profesoarei, dar n-a mai spus nimic. A întors doar foaia și a desenat o floare ca a profesoarei. Era roșie cu tulpină verde.

Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o să facem ceva din argilă.”
„Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Și a început să frământe bucata de argilă.
Dar profesoara a zis:
„Stați! Nu sunteți gata să începeți!”
Și a așteptat până când toți copiii au fost gata.
„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să facă farfurii. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Asteptati, vă arăt eu cum să faceți!”
Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă.
„Asa, acum puteți incepe”, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă făcută de profesoară, dar n-a spus un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca și cea făcută de profesoară. Și foarte curând, băiețelul a învățat să aștepte și să privească și să facă lucruri ca și cele făcute de profesoară. Și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur.

Și s-a întâmplat într-o zi că băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș. Și băiețelul a trebuit să meargă la altă școală. Școala nouă era și mai mare, și nu avea nici o ușă prin care să între direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea la clasa lui.

În prima zi de școală, profesoara le-a spus copiilor:
„Astazi o să facem un desen”.
„Grozav”, și-a zis băiețelul și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă. Dar ea n-a spus nimic. S-a plimbat doar prin clasă.

Când a ajuns lângă băiețel, i-a spus:
„Tu nu știi să desenezi?”
„Ba da”, a zis băiețelul, „ce desen să facem?”
„Nu știu până nu-l faci”, a zis profesoara.
„Cum să-l fac ?”, zise băiețelul.
„Cum vrei tu”, a fost răspunsul ei. „Daca toți ați face același desen și l-ați colora la fel, cum să știu cine l-a făcut?”
„Nu stiu”, zise băiețelul.

Și a început să deseneze o floare roșie cu tulpină verde…