Tocmai am descoperit un complot! Un complot împotriva mea.
Ca de obicei în filme, am avut nevoie de un detectiv particular pentru a găsi vinovații. După câteva secunde de gândire, i-am găsit. Sau mai bine spus detectivul Augustiner i-a găsit. Îi iau la rând.
Plictiseala
Cu toate că am de lucru destul de mult (când nu am pentru clienți, am pentru mine), stau foarte mult singur în casă și asta duce la o anume plictiseală.
Oboseala
Oboseala de a mă gândi prea mult la ce nu trebuie. E oarecum și oboseala de a sta prea mult. Chiar și oboseala de a-mi păsa întruna. Nu mai vobesc despre oboseala de a trebui să găsesc tot timpul soluții pentru toată lumea. Dar chiar și faptul că adorm foarte târziu și dorm foarte puțin își spune cuvântul.
Nepăsarea
Nu nepăsarea mea, ci mai mult nepăsarea celor din jur. Mai ales a celor cărora ar trebui să le pese. Din punctul meu de vedere; nu trebuie neapărat să fie ăla care contează.
Dezamăgirea
Pentru mine 2021 și 2022 au fost ca un singur an. Sau cel puțin așa „l-am” simțit. A fost și „anul” cu cele mai multe dezamăgiri. Referitoare la alții. Referitoare la mine, că am lăsat pe alții să o facă. Ca idee da, dezamăgirea a complotat împotriva mea și încă o face.
Tristețea
Am depășit destule faze (nu le enumăr, nu are sens) și cu asta am rămas: cu o tristețe pe care încă nu aș defini-o ca fiind cronică. Doar mă golește. Și cel mai probabil că are legătură cu tot ce am scris mai sus.
Da, Augustiner m-a ajutat să-i găsesc pe cei ce au complotat și o fac împotriva mea. Cred că i-am găsit destul de bine. Cel mai probabil că trebuie să aleg calea prin care nu-i voi lăsa să mă dea jos de la conducere.
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.