E verde. Dinozaurul. Nu știu exact care dinozaur, dar e verde. Și perdeaua albă ar putea fi verde. Ar putea, dar e albă. E albă pentru că vreau să intre lumină “curată” în cameră. Și cu noul aranjament camera chiar e foarte luminoasă. Și holul, dar ăla nu din cauza perdelelor. Și nici din cauza dinozaurului. De fapt dinozaurii nici nu mai există. Dar holul meu da. Și nu e verde.
Oare dinozaurii aveau ochii roșii? Se puteau ascunde în iarbă? Eu nu am văzut nici unul. Iliescu a murit, l-aș fi putut întreba pe el. Nici măcar nu mai sunt convins că dinozaurii erau verzi. Ar fi putut măcar să aibă ochii verzi. Dacă nu, vom avea tot timpul castravetele. Nu că ăla ar avea ochii verzi.
Important e să nu uităm niciodată să iubim trandafirii. Nu, nu acei trandafiri. Doar trandafirii. Aveam dreptate când spuneam că scriu mai repede pe calculator. Dacă aș dubla greutatea ganterelor pe care le folosesc nu aș depune același efort. Bine că aici am o singură tură și nu 3. Totuși, se pare că am mai mult spor la scris decât aveam ieri. Acum simt că mă apropii de pauză, dar la cum circulă gândurile prin mintea mea, sigur am cu ce continua.
Azi am fost îndemnat să aflu care e menirea mea pe pământ (sau pe lumea asta, cum ar spune unii). Am să mă întreb de mâine, e destul de târziu acum pentru asta. Poate doar dacă voi visa ceva în legătură cu asta.
Să nu uităm castraveții!
Discover more from locul gândurilor mele
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
