Un elefant la fereastra mea

I don’t want to talk about it!

Tocmai a strigat unul într-un film care rulează în neștire, pentru că eu îmi luam doza zilnică de Duolingo și întrucât e “duo” trebuie să fie la dublu, adică două limbi. Asta înseamnă să mă uit și la reclame, de când au băgat sistemul cu bateria și nu mai e cu greșeli. Or fi auzit și ei că greșelile se plătesc scump.

Mi-e somn. De fapt mai toată ziua mi-a fost, dar am funcționat. Mâine voi avea ceva mai multă treabă decât azi, probabil că voi fi eu mai “în priză”.

Bum.

Bum-bum.

Am schimbat pagina și scriu puțin mai ușor. Dintotdeauna am scris (de mână) mai ușor în prima jumătate a paginii. Nu că ar interesa pe cineva asta, dar ideea e să scriu de mână timp de 15 minute fără să mă opresc, chiar și atunci când nu am ce scrie.

După cum spunea un mare filosof, iarna nu e ca vara. Dar nici vara nu e ca iarna. Și asta e ceva total neimportant. Important e să reușesc să adorm înainte de miezul nopții.

Am mai spus că scriu cu un pix verde într-o agendă tot verde, da? Pixul, că pasta e albastră și nu am nici o problemă cu asta. Și tind să cred că nici ea.

Și totuși elefantul a mâncat cireșele. Eu nu am prins prea multe anul ăsta. Nu că aș fi căutat, nu prea mănânc fructe de felul meu. Mai gust câteodată, de poftă. Îmi place în schimb înghețata, chiar dacă nu are nicio treabă cu elefantul. Știați că are ochii roșii, da? Mă întreb dacă atunci când stă în cireș mănâncă și cirese din copacii ălăturați. Teoretic ar trebui să ajungă, trompa e destul de lungă.

Ați văzut cât de bine s-au ascuns?